joi, 10 decembrie 2009

Opriti abuzurile asupra copiilor!

O rog pe prietena mea sa ma ierte ca i-am pus poza dar era prea frumoasa ca sa o las sa treaca pe langa mine.:D

Articol nou in Ziarul de Vrancea

Acum citeva zile, un prieten îmi spunea un lucru: “Dai un leu unui cersetor dintr-o dorinta egoista de a te simti mai bine, de a-ti înalta sufletul.” Atunci cind altruismul tau devine egoism, pentru ca asta se întimpla atunci cind vrei sa daruiesti cu un anumit interes, dorinta ta de a face bine nu mai e aceeasi. Nici macar nu mai e dorinta de a face bine. E pur si simplu o maniera simpla de a te autolinisti. Exact ca atunci cind vedem un om în suferinta si ne autolinistim cind trecem nepasatori pe linga el spunind ca “Oricum nu avea nevoie de ajutor.” Ba poate avea. Te-ai dus sa-l întrebi?
Am început astfel pentru ca exista momente în viata cind te întrebi daca nu cumva puteai sa ajuti si nu ai facut-o. Exista momente în care privesti neputincios o scena pentru ca nu ai cum sa o impiedici. Si, totusi, asa sa fie oare?
Vreau sa exemplific prin citeva cazuri. Pot începe cu cel al domnului presedinte, în care e filmat cum loveste un copil. Se poate sa fie ceva adevarat sau nu, însa, întrebarea se pune astfel: “Cum se poate ca tu, presedinte al tarii, care ar trebui sa fii un exemplu de moralitate, lovesti o persoana?” Îmi doresc sa fie totul trucat. Daca nu e, îmi explic si eu cum se poate sa asisti la un spectacol în care o mama îsi bate copilul în public si tu nu intervii. E, într-adevar, o problema atunci cind vezi asa ceva pentru ca sint doua posibile urmari: una în care se opreste, îti da doua înjuraturi si continua sa-l bata sau una în care începe sa îti explice ce se întimpla si totul e bine pentru ca poti comunica cu ea. Cum poti sta sa asisti la un astfel de spectacol grotesc si pe deasupra sa mai si filmezi? Cum poti sa te bucuri cind vezi asa ceva? Copii care intra în coma alcoolica pentru ca tatal s-a gindit sa bea cot la cot cu pruncul. Parinti care îsi bat copiii pina intra în coma, copii abuzati sexual, trafic de carne vie cu copii…
84 % dintre copii sint abuzati fizic în Romania. Îngrijorator zic eu.
În articolul 90 scrie asa: „Sint interzise pedepsele fizice sub orice forma..."
De ce nu se apeleaza la Protectia Copilului? Dintr-un motiv extrem de simplu: „Si cum, sa-mi ia mie odrasla?” „Pai cam da, din moment ce nu stii sa ti-l pretuiesti. Ai fost binecuvintat cu un copil, altii si-l doresc ani întregi si fac tratamente peste tratamente nereusind sa încheie cu o sarcina, si tu îti bati joc.”
Nu mai stati sa priviti spectacolul si nu mai ramineti uimiti cind vedeti o astfel de scena. Cu toate riscurile, interveniti! Sint suflete nevinovate care nu merita sa cunosca putreziciunea lumii înca din copilarie. Copilaria ar trebui sa fie cea mai frumoasa perioada din viata unui om. Ar trebui sa ne amintim cu totii de ea cu mare drag si sa le aratam si lor de ce e minunata.
Violenta nu e tabu însa toti ne ferim sa vorbim despre ea. Majoritatea a vazut macar o astfel de scena sau, din nefericire, a trait.
Opriti abuzurile fizice, învatati cum sa-i convingeti pe oameni sa nu-si mai manipuleze moral copiii! Ajutati copiii!

luni, 7 decembrie 2009


Imagine:O.Ocampo


Cioran spunea in "Tratat de descompunere" un lucru esential pentru om: "Schimbam intr-una leacurile si nu gasim niciunul eficace, pentru ca nu credem nici in linistea pe care o cautam, nici in placerile dupa care gonim."
E simplu de explicat dar e si mai simplu de exemplificat. Omul e intr-o perpetua cautare: cautam adevarul dar preferam minciuna pentru ca traim in minciuna. Tot el a zis asa:"Toate fiintele sunt nefericite, dar cate dintre ele stiu asta?" Tindeam sa il contrazic pentru ca am mania de a contrazice orice, absolut orice, chiar daca uneori sunt de acord.
Ne cautam modele, idei, pe care mai apoi sa le demolam. Doar de-aia le cautam, dintr-un ego de a ne simti bine aruncandu-ne cu capul inainte simtindu-ne invingatori.Ha!!!Gata! Te-am daramat! Si cautam altul pentru ca nu suntem in stare sa ne consideram originali si sa devenim noi insine propriile modele.
Cautam frumusetea pentru ca mai tarziu sa realizam ca pretuim inteligenta. Cum sa nu pretuiesti inteligenta? Cineva imi spunea acum un an ca "Frumusetea te tine 15 minute. Cum continui?" Oare chiar tine 15 minute? Nu cred. Dupa cinci te plictisesti. Se termina subiectul masini, se termina subiectul fotbal, se termina subiectul moda. Gata...Ce mai e?
Mie imi e teama de omul frumos si atat. Are putere de manipulare. Pune un om frumos sa-ti zica un eseu despre Sistemul Solar si pune un om normal sa-ti comenteze etica aplicata. Cine e cel mai ascultat?
Am vazut oameni frumosi si destepti. Sunt inconjurata de ei. Frumusetea inteleasa de mine este cea in care nu mai sensibilizezi prin fizicul exceptional ci prin cat de minunat intelegi tu lumea, cat de frumos te porti cu cei din jur...
Vreau sa invat lucruri diferite. Prin prietenii mei.Mai nou, descopar oameni pe care nu i-am vazut cu toate ca au fost langa mine tot timpul.
Vreau sa invat dar nu prin sistemul de invatare al maselor. Urasc sistemul scolar din care fac parte, inevitabil. As putea face atatea in timpul pe care il pierd aiurea pe drum, facand teme, stand la ore pe care le detest. Pana la urma cultura generala nu ti-o faci numai in scoala.Cartile bune nu sunt cele din programa scolara. Chiar, cine mama naibii ii pune pe oamenii aceia sa faca programa scolara?
Nu te poate invata nimeni ce prieteni sa ai, de cine sa te feresti, de ce...
Cautam placerea dar constatam ca ne face rau. Vrem atotcunoastere dar dupa primul adevar renuntam.
Detestam nonvaloarea dar invidiem valoarea.
Suntem contradictorii de la nastere si cautam o viata intreaga sa ne descoperim. suntem complicati, de fapt, cum ar zice Bogdan, ne complicam singuri.
Fugim de imaturitate dar dam orice sa ne intoarcem la copilarie. Tot timpul nemultumiti, in cautarea unui lucru pe care nu-l cunoastem. cum sa nu revii la afirmatia lui Cioran?

PS: nu fac referire la nimeni.

joi, 3 decembrie 2009

Nikon Coolpix L20

Date de baza:
10 mp, zoom 3,6 X
ISO 1600
3.0 LCD
Nu va lasati influentati de zoom mic sau de faptul ca putea avea mai multi mp. e pret la oferta, credeti-ma!
Am facut cunostinta cu noul meu aparat foto...:D Doamne, sunt asa de fericita pentru ca de un an nu am mai pus mana pe unul si sa stiu ca-i al meu. Da, draga mea Perhonen, nu o sa te mai bat la cap cu nefericirea mea ca nu am aparat foto, si nici nu o sa ti-l mai imprumut...:D
Spun din start: nu va luati SANYO pt ca nu rezista la lovituri de nici un fel si nici nu face poze de calitate. Pentru mine era un chin sa scot poze bune pentru ca nu se putea, efectiv. Nu poate.
Acum savurez distractia si promit sa fiu mai atenta cu aparatul meu foto.:D

luni, 30 noiembrie 2009

Mesaj de sarbatori


E ciudat cum tot timpul anului nu eşti căutat de nimeni decât atunci când eşti necesar. Dai mesaje peste mesaje dintr-o dorinţă stupidă de socializare şi constaţi că din douăzeci de persoane îţi răspund doar două.
E ciudat cum dorim, în general, să ne înţelegem bine cu toată lumea şi facem eforturi în direcţia asta. Ne călcăm pe orgoliu şi lăsăm de la noi spunând: “Ei, lasă, nu contează câte eforturi faci. Prietenia nu ţine cont de asta.”Oare aşa să fie? Mă dau pe mine exemplu pentru că mi-e mai la îndemână şi mă pot critica şi analiza cât vreau.
Eu trimit mesaje peste mesaje când îmi reîncarc o cartelă. Când primesc la fel de multe mesaje? De Crăciun. Nici măcar de ziua mea de naştere nu-şi prea amintesc. Doar rudele. Atât. Şi nici măcar jumătate din ele. Majoritatea mă sună. Mie nu-mi place să vorbesc la telefon. Fac o excepţie pentru prieteni.
Mesajele, în schimb, îmi provoacă o imensă plăcere. Mă binedispun. Nu pricep de ce. Poate pentru că le citesc cum vreau şi le pot interpreta cum vreau.
De sărbători, însă, e cu totul şi cu totul altceva. Pentru mine sunt speciale. Vreau să zac în faţa bradului, să beau o cană de lapte cald şi să mănânc cozonac. Să ascult colinde şi să miros iarna. Să sting lumina şi să privesc reflexele colorate ale instalaţiei pe perete. Da, visez, mai ales acum. Ştiu extrem de bine cât de scurtă mi-e viaţa şi o trăiesc aşa cum pot, în limite acum, şi mai liber mai târziu, mai liniştit mai târziu. Sunt un om al extremelor, se ştie.
Nu am nevoie de niciun mesaj de sărbători de la oameni care nu s-au interesat de mine pe tot parcursul anului. Nici măcar nu m-aţi văzut prea des. De unde atâtea sentimente?
Anul ăsta nu mă mai sunaţi. Promit că închid telefonul şi promit să mă ţin de promisiune.


Sursa imaginii:Internet

duminică, 29 noiembrie 2009

Inefabil

Pentru un asemenea cuvant, poezie pe masura. De ce simplu, cand se poate complicat?:D
Poezia e simpla si are ideea emotiei revederii. Nu prea pare, nu?



Durerea mă apasă şi simt
cum muşchiul cardiac se contractă.
M-apropii treptat de clipa neexprimată
În gânduri şi cuvinte.
Te-ascunzi după propriul paravan
şi mă tachinezi în şoaptă.

Paroxism pluteşte parţial;
gravitaţia variabilă uneşte două corpuri.
Nu pot să mai respir
şi mă sufoc la pieptul tău mirosind a levănţică.

Mă agăţ de cămaşa ta şi ştiu că voi cădea
ameţită şi-ncurcată în cuvintele noastre;
simt cum îmi pierd cunoştinţa.
Leşin în braţele tale dar mă simt protejată
pentru că trăiesc prin tine. Deci exist?

sursa imaginii:Internet

sâmbătă, 28 noiembrie 2009

Poate aşa învăţ să uit


Priveşte-mă in ochi atunci când îmi zâmbeşti
Şi-atunci când te exprimi, vorbeşte-mi liber.
Atinge-mă şi-ncolăceşte-ţi mâinile în părul meu
Să poţi să desenezi forme pe trupul meu stingher.

Priveşte-mă atunci când ştii că iar mă pierd
În gândurile mele şi cad, trăind pasiv,
Otrăvindu-mă cu mina creionului
Ce-alunecă rapid în colţuri, arzând mocnit.

Iubeşte-mă atunci când lenevesc în pat
Jucându-mă cu degetele tale.
Ţi-e teamă şi-ţi citesc cuvintele răsfirate
În genele lungi împodmolite-n lacrimi.

Sărută-mă pe frunte şi fă-mă să respir;
Distrage-mi atenţia şi luptă s-o păstrezi.
Nu vreau nimic, doar să mă-mbăt.
Poate aşa învăţ să uit…

joi, 26 noiembrie 2009

Stiam de la bun inceput...


Sunt unele momente in viata mea cand ma simt linstita si relaxata. Sunt unele momente in care ma simt ca o pastila de calciu efervescent intr-o cana de apa. Mai sunt si unele momente in care stiu cu claritate ce merge si ce nu in viata mea si a celor din jur. Imi dau seama, pur si simplu si, in general, am rabdare. Am un deficit in ceea ce priveste rabdarea dar fac exceptii( ca in toate, de altfel).
Sunt momente in viata mea in care ceilalti au impresia ca ma cunosc din doua priviri si pe mine ma apuca rasul. "Un om nu cunosti intr-o viata."
Mai am momente in care ma apuc sa scriu si lupt cu mine insami sa ma trezesc din efervescenta de care ziceam la inceput. Mai am momente in care ma injur pentru ca simt ca ii enervez pe cei din jur, dar am o placere insuportabila sa ii vad pe cei din jur ca sufera. De ce? Pentru ca acolo intervin eu.
Am mintit acum vreo cinci zile spunand ca sunt egoista. Poate ca sunt si nu stiu. Poate ca binele pentru care m-am dedicat este doar o forma de a ma ridica pe mine, poate e o forma inconstienta de egoism. Vreau totusi sa cred ca se numeste altruism ceea ce traiesc eu.
Nu mint decat atunci cand sunt in incurcatura dar si asta mi se intampla destul de rar. Atat. Urasc minciuna. E josnica atunci cand nu e pozitiva.
Am iarasi momente in care vad ca nu pot ajuta pe cineva pentru ca se inchide in sine. Atunci ma simt neputincioasa. Atunci intru in depresie. Cred ca asta e motivul pentru care sunt atat de trista tot timpul.
Mi-ar placea sa invat mai bine instrumentul de manipulare de care am citit acum un an. Trebuie neaparat sa iau din nou cartea aceea si poate o sa invat mai bine. Vad ca am inceput sa uit si sa fiu cat mai evidenta. Lucru pe care nu l-am vrut de la bun inceput: atunci cand nu mai sunt transparenta si ies cat mai mult in evidenta. Asta e lucrul de care ma tem.